Sabba Ştefănescu (n.12 ianuarie 1857, Craiova, d.16 august 1931, Sinaia), geolog şi paleontolog, profesor de paleontologie la Universitatea din Bucureşti, membru corespondent al Academiei Române.
A absolvit liceul din Craiova(1875) şi a studiat la Paris, unde a obtinut licenţa în ştiinţe naturale(1879). Din 1881 a fost profesor de ştiinţe naturale la Şcoala Comercială şi la Liceul Sf.Sava, al cărui director a devenit in 1893. În acelaşi timp a lucrat la întocmirea primei hărţi geologice a României, ceea ce era în acea perioada sarcina Biroului Geologic condus de Gregoriu Ştefanescu. În 1897 a obtinut doctoratul în geologie si paleontologie la Universitatea din Paris.Este membru corespondent al Academiei Române din 1893.
În 1894 se căsătoreşte cu Constanţa Demetrescu-Negrea, fiica unui mare comerciant din Craiova. Au avut trei copii: Constantin(Costin), Radu si Sabba. Primul a fost conferenţiar la facultatea de medicină, al doilea medic primar pediatru iar Sabba a fost profesor de geofizică
În 1905 Sabba Ştefănescu este numit titular al unei noi catedre de paleontologie a Universităţii din Bucureşti. Aceasta a apărut de pe urma diviziunii treptate a catedrei iniţiale (1864) de geologie, mineralogie si paleontologie, deţinută de Gregoriu Ştefănescu, în cele trei ramuri componente. În aceasta calitate, păstrată până în 1929, una din preocupările lui Sabba Ştefănescu a fost dezvoltarea unui laborator de paleontologie pe lângă catedră, înzestrat cu colecţia lui proprie şi cu alte donaţii. În 1917 pleacă împreună cu familia de la Iaşi, unde locuise în timpul ocupaţiei germane a Bucureştiului, într-o misiune diplomatică la Paris, trecând prin Rusia si ajungând în Scoţia după o traversare primejdioasă a Oceanului Îngheţat de Nord. Se reîntoarce în ţară în 1921.
Primele lui studii (1882-1886) sunt de geologie, preparatoare pentru harta României. A studiat cu deosebită atenţie terenurile terţiare românesti, ceea ce a facut obiectul mai multor comunicări către Societatea Geologică Franceză; din acestea, studiul stratigrafic al terenurilor - o noutate pentru geologia română de atunci - a constituit subiectul tezei sale de doctorat. După numirea sa ca profesor, centrul atenţiei sale a fost evoluţia mastodonţilor şi elefanţilor, aşa cum rezultă din resturile fosile din pliocen si pleistocen pe care le-a cercetat in ţară, şi în timpul şederii la Paris.
Era o persoană cu o aură de severitate, întreţinută atât de seriozitatea lui naturală, cât şi de statura lui inaltă şi impozantă. Ca director de şcoală, era numit "Balaurul";totuşi, zicea despre el: "că sunt serios, conced, dar aspru, nu accept". A participat la viaţa politică, aparţinând conducerii partidului conservator.