Sabba S.Ştefănescu s-a născut la 20 iulie 1902 la Bucureşti. A fost al treilea si cel mai mic fiu al profesorului de paleontologie Sabba Ştefănescu si al soţiei sale Constanţa.Anii de şcoală primară i-a petrecut acasă, şi apoi a fost câţiva ani la liceul Sf.Sava. A plecat în timpul războiului cu familia sa la Iaşi, unde se mutase guvernul, şi de acolo în 1917, printr-o călatorie aventuroasă prin Rusia prerevoluţionară, şi apoi traversând Oceanul Îngheţat de Nord de la Arhanghelsk pana la Edinburgh, la Paris, unde tatăl său avea de îndeplinit o misiune diplomatică. La Paris a obţinut bacalaureatul la liceul St.Louis şi a urmat un an preparator de "Mathématiques spéciales", după care a trecut examenul de admitere la École des Mines.
A obţinut diploma de inginer de mine în 1923, după care s-a reîntors in România. Un an de muncă aspră in Valea Jiului i-a procurat însă o afecţiune pulmonară de lungă durată şi l-a obligat să-şi părăseasca lucrul, dar aceasta - every cloud has a silver margin - i-a dat ocazia să se îndrepte spre o activitate teoretică si matematică, de care se simţea infinit mai mult atras. După căteva ocupaţii tranzitorii, a fost angajat la Institutul Geologic Român în anul 1927.
În acea vreme, prospecţiunea electrică avusese primele succese practice - cunoscută este descoperirea în 1914 de către Conrad Schlumberger a unui zăcământ de pirită la Bor in Iugoslavia numai prin măsurători electrice la suprafaţa pământului. In 1926, fraţii Conrad si Marcel Schlumberger au înfiinţat "La Société de prospection électrique", in care in 1929 lucrau in jur de 50 de ingineri. Procedurile aplicate în acel timp cereau totuşi justificări teoretice mai amănunţite.
Graţie a două studii scurte teoretice (Ref.1,2)asupra dispozitivului de măsură Schlumberger, Sabba S. Ştefănescu a intrat în legătură directă cu C. si M. Schlumberger şi a plecat la Paris în 1929. Deoarece aceste mici studii sunt uşor de înţeles pentru oricine a urmat un curs de fizică la facultate si sunt un punct de plecare pentru multe alte lucrări, le anexez aici, Ref. 1,2(pdf). Anii petrecuţi la Paris (1929-1933) au fost consideraţi de el ca cei mai productivi din viaţă. Se reîntoarce în 1933 la Institutul Geologic, de care ramâne legat practic toată viaţa, acompaniind transformările, reorganizările şi schimbările de denumire ale acestuia. Până la război este şi asociat al firmei Schlumberger.
În 1936 se căsătoreşte cu Elena Ionescu-Dolj, fiica lui Ioan Ionescu-Dolj, prim-preşedinte al Consiliului Legislativ. Soţia sa a fost o persoană cu o distincţie sufletească rară, despre care zicea, citând o sursă mie necunoscută,"c'est une âme, qui a par hasard rencontré un corps et s'en tire comme elle peut"
După război, numărul de obligaţii administrative şi didactice au crescut; Acestea i-au adus totdeauna multă mulţumire (mai ales cele didactice), dar probabil nu atâta cât calculele lungi de prospecţiune electrică şi de linii de câmp magnetic, pe care toată viaţa le-a practicat in fiecare zi (cu disciplină, ar zice cineva din afară) pentru câteva ceasuri.
Toate lucrările lui tratează probleme de fizică matematică ale prospecţiunii electrice: fie direct legate de practică, fie de dificultăţi matematice legate de ea
Problema centrală "directă" a prospecţiunii electrice este determinarea câmpului electromagnetic la suprafaţa pamântului generat de un curent, continuu sau alternativ, care fie se scurge prin pamânt intre doi electrozi situaţi la distanţă, fie parcurge un circuit închis în vecinătatea solului. Valorile câmpului depind de distribuţia rezistivităţii electrice în subsol şi măsurarea lor poate permite concluzii asupra constituţiei geologice. Cea mai frecvent citată lucrare a lui este scrisă în colaborare cu C. si M. Schlumbeger şi oferă o procedură de calcul a potenţialului electric generat de un curent continuu intr-un teren cu stratificaţie paralelă.(Ref.3) Folosind liniaritatea ecuaţiilor câmpului (aşa cum e propus în Ref.1,2), problema este redusă la aceea a determinării distribuţiei potenţialului unei "prize punctuale" de curent, o chestiune cu simetrie cilindrică pe care o rezolvă cu ajutorul unei transformări Bessel-Hankel. Într-o serie de publicaţii ulterioare, tratează aceeaşi problemă pentru prospecţia în curent alternativ (Ref.4,5), pentru cazul existenţei unui plan conductor (metalic) în subsol (Ref.6) şi pentru metoda prospecţiei cu ajutorul unei spire închise (Ref.7). În toate aceste lucrări, elementul central este calculul câmpului electromagnetic al unui dipol oscilant în soluri stratificate.
Începând din 1950(Ref.8), dezvoltă teoria "mediilor alpha": acestea sunt modele de distribuţie a conductivităţii solului pentru care potenţialul electric generat de un curent care se scurge prin pamânt poate fi calculat cu uşurinţă. Aceasta permite compararea diferitelor dispozitive de măsură si a prescripţiilor corespunzătoare de reconstrucţie geologică.Teoria a fost dezvoltată împreună cu studenţi şi colaboratori ai săi.(Refs.9.10)
Primele lui note (Ref.2) conţin si un calcul al liniilor de câmp magnetic pentru configuraţia de prospecţie Schlumberger. Integrarea ecuaţiilor diferenţiale ale liniilor de câmp este în general o problemă dificilă şi rareori rezolvată. Un caz aparent complicat, acela al unui nod de curenţi liniari, semiinfiniţi (Ref.11) admite însă o soluţie surprinzător de simplă. Cu o intuiţie geometrică cu totul specială (şi o tenacitate algebrică impresionantă), Sabba Ştefănescu a reusit într-o serie de lucrări să integreze ecuaţiile liniilor de câmp magnetic pentru configuraţii de curenţi filiformi şi liniari la inceput plane (de ex.Ref.12) şi pe urmă în spaţiu(Ref.13). Poate cea mai surprinzătoare reuşită este integrarea liniilor de câmp a doi curenţi infiniţi liniari, aşezaţi arbitrar în spaţiu (Ref.14). Ajunge o privire peste ecuaţiile iniţiale ca oricine are oarecare pricepere să aprecieze "turul de forţă" implicit în integrarea lor. Trăsătura comună a tuturor soluţiilor este existenţa unei integrale prime algebrice, pe care autorul o stabileşte din consideraţii geometrice. El prezinta şi o metodă (a "fluxului invariant", Ref.12) de obţinere a unei a doua integrale prime, când cea algebrică este cunoscută. Din păcate, un mod general de "fabricare" a acestor integrale nu este cunoscut, deşi există conjectura că ele există întotdeauna pentru curenţi filiformi liniari (Ref.15).
Deoarece exemplele cunoscute simple de linii de câmp sunt curbe închise, apare tentaţia să se creadă că aceasta este situaţia în general. Faptul că liniile de câmp magnetic nu sunt "generic" închise este de bănuit, dar în lucrările lui Sabba Ştefănescu pot fi găsite exemple precise de astfel de linii(Ref.16).
Ar fi pentru el o extrema mulţumire să vadă că acest capitol neîncheiat de fizică matematică atrage încă atenţia cercetătorilor. O listă a tuturor lucrărilor lui asupra liniilor de câmp magnetic se găseşte aici , iar copii pdf se pot obţine de la mine.